sâmbătă, 27 februarie 2010

Ungrovlahia

PODENI
Repere geografice, istorice si culturale. Valente turistice





Calatorul care isi va indrepta pasii pentru prima data catre meleagurile pitoresti de la poalele Muntilor Mehedinti, fie pornind de la Dunare, din fosta localitate Varciorova, pe valea raului Bahna, cale de circa 30 de kilometri, fie traversand, dinspre Baile Herculane, inaltimile semete, acoperite cu paduri seculare, va fi surprins sa descopere salba de sate si catune ale podenarilor, risipite pe firul apelor sau pe coamele unor dealuri ce se desprind, asemenea unor brate vanjoase, din piscurile muntelui…




Comuna mehedinteana Podeni, cu imprejurimile, locurile si asezarile sale pitoresti



Comuna Podeni, situata in partea de vest a judetului Mehedinti, la 38 de kilometri de municipiul Drobeta Turnu Severin, cuprinde, intre hotarele sale, o suprafata de 71 kmp, invecinandu-se, la vest, cu judetul Caras-Severin, la nord si nord-est, cu localitatile Costesti, Prejnea, la est, cu Balta, Sfodea (comuna Balta), la sud-est cu Siroca (comuna Godeanu) iar la sud cu Jupanesti, Ciresu si Negrusa (comuna Ciresu).

Distantele pana la localitatile invecinate nu sunt prea mari, respectiv 10 km pana la Balta, 6-7 km pana la Costesti, Prejnea, Ciresu, 10-12 km. pana la Baile Herculane ( in functie de traseul folosit), cu mentiunea ca parcurgerea acestui ultim traseu presupune traversarea Muntilor Mehedinti, doar partial accesibili cu mijloacele auto.

Relieful de care dispune hotarul comunei Podeni este pe cat de variat pe atat de pitoresc, indiferent de anotimp, versantii, mai mult sau mai putin abrupti ai muntilor, separati de vai adanci, cu paraie repezi si zgomotoase, continuandu-se, spre est, cu dealuri impadurite ori acoperite cu plantatii de pomi fructiferi, valea raului Bahna, care traverseaza comuna de la nord la sud, apoi alte lanturi de dealuri, separate de ogase si lunci, impodobite tot cu holde de pomi fructiferi, zeci de conace ale satenilor, avand in preajma "mosiile stramosesti", adica terenurile pentru fanete, islaz, culturile agricole, inerente traiului locuitorilor cat si pentru animalele din gospodarii, zootehnia avand stravechi traditii in satele de munte.

Raul Bahna, o adevarata coloana vertebrala a vetrelor satelor apartinatoare comunei, izvoraste din extremitatea nordica a acesteia, din pieptul Dealului Baii, sapandu-si, de-a lungul milioanelor de ani, o vale adanca si larga, cu versanti impaduriti natural cat si prin masive plantatii de salcami, pini, realizate cu cateva decenii in urma.

Dupa ce, impreuna cu un prim afluient mai important, venit dinspre munte, imbratiseaza afectuos un deal larg pe al carui grumaz e asezat satul Gornenti, Bahna ajunge in hotarul satului de centru, Podeni, unde mai primeste, pe rand, paraurile Camana, Valea Mare, Gradesnita si Topolova dupa care va traversa hotarele comunelor Ciresu si Ilovita, varsandu- se in Dunare, in zona fostei localitati Varciorova, acoperita in prezent de apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Portile de Fier I.

Impresionat de pitorescul Vaii Bahnei, de remarcabilele marturii ale unei "geologii scrise cu rabdare, in petrecerea implacabila a multor milenii", regretatul folclorist si prieten Pavel Ciobanu compara acest plai mioritic cu "un uimitor muzeu natuaral, multiplicat intr-un sir irepetabil de secvente, mereu la alte uluitoare dimensiuni".

Un alt om de cultura severinean, profesorul de geografie Ilie Chivu ( de asemenea trecut in lumea umbrelor), exclama cu uimire, referindu-se la raul Bahna: "Cine si-ar fi inchipuit ca acest firav firicel de apa va fi in stare sa spintece in lung culmea muntoasa a Mehedintiului, pentru a-si croi drum spre Dunare ?" (Volumul "Plaiul Closani", 1976, ingrijit de profesorul Pavel Ciobanu si, respectiv, volumul "Itinerare mehedintene" de Ilie Chivu, Editura Mirton, Timisoara, 2002).

Comuna Podeni cuprinde trei sate si anume: satul de centru, Podenii propriu-zis (alcatuit din catunele Valea, Dealul si Bolovanul), Gornenti si Malarisca. Satul de centru, in functie de configuratia reliefului, e amplasat, in cea mai mare parte, de-a lungul raului Bahna, casele fiind insirate cand pe un mal, cand pe celalalt al apei, pe o distanta de peste un kilometru, grupate intr-un fel de cartiere (numite de localnici si "cadalacuri") precum Turculanii, Gramestii, Manolestii, Muichestii, Papavestii, Poncestii, denumirile fiind legate de ponderea majoritara a unor neamuri sau familii vechi ale satului.

Dealul si Bolovanul sunt asezate pe platourile a doua dealuri paralele, ca doua trepte, aliniate spre culmile muntelui, sub strasina caruia inca n-au disparut definitiv si un fel de catunase (alcatuite din case si conace) numite Dumbrava, Sarafinesti, Pogar , Topolova sau Curmatura (un fel de prelungire a Dealului spre munte), toate aceste asezari fiind legate prin drumuri sau poteci atat de satul de centru cat si de munte, de orasul Baile Herculane.

O situatie aparte o prezinta asezarea numita " Macanii", cea mai departata de centrul satului, situata chiar sub pieptul muntelui numit Piatra Camenii, la capatul unei valcele abrupte din care tasnesc cateva izvoare cu ape limpezi si reci ca gheata, in jurul carora, din cele 10-12 gospodarii, cu case vesele, primitoare, de acum 50 de ani, au mai ramas doar 3 localnici izolati, nostalgici dupa traditiile stramosesti, macani ce prefera sa reziste pana la sfarsit in acest cuib de vulturi, deopotriva salbatic si pitoresc.

Un amplasament, cel putin la fel de inalt ca si al Bolovanului, il are satul Gornenti (candva fost comuna, avand in componenta si pe macani), situat, dupa cum am mai amintit, pe spatele unui deal lung si abrupt, la circa 3 kilometri de centrul comunei, si acesta, ca si celelalte asezari din munti, fiind intr-un continu proces de depopulare prin migratia, in deosebi a tinerilor, spre orase, in cautarea unui trai mai bun.

De un pitoresc aparte e amplasamentul satului Malarisca, situat intr-un fel de mica depresiune, aproape plata, in furcitura a doua vai, inconjurat de holde de pruni, ciresi, de culturi agricole, gradini si conace aflate in continuarea vetrei satului. Toate gospodariile, casele podenarilor sunt, de fapt, imprejmuite cu garduri inalte sau ziduri din piatra, dispun de gradini pentru zarzavaturi sau cu pomi fructiferi iar pe firul apelor inca mai pot fi identificate locurile unde au fost construite morile de altadata, demolate insa in ultimele decenii, odata cu electrificarea tuturor satelor.

O caracteristica a caselor din aceasta zona de munte e ca sunt construite, aproape in totalitate, din piatra si lemn (avand in vedere abundenta acestor materiale pe plan local), de regula, piatra fiind utilizata la zidirea beciurilor sau pivnitelor, care alcatuiesc un fel de parter, iar lemnul servind la ridicarea etajului (cu camerele de locuit, bucatarie, holuri), in ultimele decenii extizandu-se si utilizarea caramizii, cu exceptia podurilor caselor care sunt tot din lemn ( e vorba de spatiile dintre tavanele camerelor si acoperisuri, folosite, in mod obisnuit, ca magazii pentru ceriale, fructe etc).

O alta remarca interesanta poate fi aceea ca, avand in vedere distantele mari dintre casele in care locuiesc si proprietatile aflate, uneori, la peste 5-6 kilometri, satenii si-au construit unul sau doua conace, unde au camere de locuit, magazii si grajdiuri pentru animale, tarcuri pentru claile de fan, adesea chiar gradini pentru cultivarea zarzavaturilor etc. Iarna, cand drumurile de legatura cu satul se blocheaza cu troiene de zapada, gospodarii pot locui confortabil la conace, unde si-au asigurat din timp rezervele de alimente necesare.

Viata oamenilor de la munte a fost dintotdeauna aspra, dura si fara prea mari satisfactii materiale, mai ales in ultimele decenii, cand populatia s-a rarefiat, a imbatranit, multe case si conace, gospodarii si mosii au inceput sa se pustiasca.

Si totusi, cei care au copilarit ori si-au petrecut anii tineretii in satele de bastina, sunt adesea marcati, oriunde se vor fi instrainat, de fiorul nostalgiei pentru locurile natale, farmecul traditiilor si datinilor stravechi, legate de specificul vietii si muncii taranului, un fel de dor dureros pentru un "paradis pierdut' al obarsiilor.

Finantistul octogenar Coli Negoitescu, plecat din Podeni inca de cand era flacau, scolit si stabilt, pana la urma, in Banat, la Timisoara, imi marturisea, in ultimele luni de viata, ca, daca batranetea si boala nu l-ar fi coplesit, singura dorinta pe care ar fi vrut sa si-o mai indeplineasca ar fi fost de a mai apuca sa doarma cateva nopti de iarna grea la conacul copilariei, ca sa mai auda si sa vada "fuioarele de nameti spulberate de viscol la strasini", sa mai auda « latratul cainilor si tanguitul clopotelor in palanca ».




O sumara restrospectiva istorica. Bucurestiul « s-a nascut » la Podeni



In ce priveste trecutul istoric, exista dovezi incontestabile ca, nu numai de-a lungul Dunarii ci si in zonele de munte ale Mehedintilor, s-au incrobit asezari omenesti din cele mai vechi timpuri, favorizate de un climat usor mediteranian, mai prielnic, de adapostul vailor sau al pesterilor, destul de frecvente in acesti munti calcarosi. Referindu-ne la la Evul Mediu romanesc, consemnam o prima atestare documentara, datand din 1424, cand Dan al II-lea Voievod daruieste si satul Podeni Manastirii Tismana (ctitorita, dupa cum se stie, de calugarul Nicodim, care, mai inainte, zidise si Manastirea Vodita). Intre anii 1496 si 1508, locuitorii satului sunt scutiti de "dajdii si slujbe", scutire reconfirmata in 1526 de Radu de la Afumati, reconfirmare stipulata in 1528 si in ce priveste stapanirea, de catre Manastirea Tismana, cu privire la partea de mostenire a unui oarecare Roman din Pades.

In 1581 si 1583, e intarita stapanirea peste ocinile cumparate in Podeni de catre persoanele devenite coproprietare cu Manastirea Tismana iar in 1632, o oarecare Viga Podeanca, din Podeni, a daruit nepotului ei, Nicola din Glogova, via si mosia ei din Podeni, tot aici consemnandu-se si ocinile mostenite de un capitan din Gorj. In 1779, apoi in 1794, se vorbeste despre mosnenii din Podeni (Arjocestii) iar in 1819, se pomeneste de 25 de familii platitoare de bir, asezate pe mosia "miezeseasca".

Asemenea atestari (existente in documentarele Arhivelor Statului din Drobeta Tr. Severin, reamintite si intr-un recent "Dictionar Enciclopedic al judetului Mehedinti, redactat de Ileana Roman si Tudor Ratoi) sunt tot mai numeroase dupa 1800, precizandu-se, la un moment dat, si numarul familiilor din Podeni, respectiv 87 in 1835, apoi 165 in 1864.

La sfarsitul secolului al XIX-lea, Ion Ionescu de la Brad mentioneaza, in lucrarea "Agricultura judetului Mehedinti", satele de mosneni Gornenti ( cu peste 150 de familii), Podeni (cu 165 de familii), Ciresu, Negrusa si Jupanesti (de asemenea, cu peste 160 de familii). Alte documente, datand din 1850, 1859, se refera la paza granitei cu Imperiul Habsburgic (inclusiv pichetele de graniceri din hotarul Podenilor), la unele reclamatii ale mosnenilor din Gornenti, Ciresu adresate prefectului Ion Aureliu si referitoare la unele abuzuri ale granicerilor austrieci care, "in acelu pamantu neutru, adesa-i trage si globescu pentru vitele lor". Se invoca dreptul stramosesc de proprietate, dintr-un hrisov al lui Mircea cel Batran, care prevedea hotarul localnicilor "pana in vad la Cerna", fapt confirmat si de sirul bornelor de granita pastrate pana in jurul anilor 1960-65, cand s-a dispus distrugerea lor de catre autoritatile statului, motivatia fiind in primul rand de natura politica..

Revenind la date privind factorii demografic si economic, retinem ca populatia Podenilor era, in 1945, de 1562 de locuitori, pentru ca la 1. VII. 1970, sa ajunga la 2330 locuitori, dintre care 1047 erau barbati, 41 erau salariati, 14 mestesugari necooperativizati.

In 1966, podenarii reprezentau 56 la suta din populatia intregii comune, gornentenii 30,6 la suta iar malareschenii 13,4 la suta. Agricultura locala conta pe circa 4500 ha., din care teren arabil -1492 ha., pasuni si fanete naturale -2793 ha. si vii, livezi de pomi -219 ha. ; fondul forestier dispunea de peste 2000 ha. In acelasi an, erau 408 locuinte la Podeni, 249 la Gornenti si 101 la Malarisca, alte 36 locuinte noi adaugandu-se in intervalul 1966-1970.



In 1971, sectorul zootehnic conta pe 857 bovine, 6377 ovine, 257 porcine, aproape 4000 de pasari si 93 familii de albine. Existau in comuna 5 magazine mixte, 5 scoli generale si 2 gradinite (cu 317 elevi, 58 prescolari si 18 cadre didactice), 3 camine culturale, o biblioteca sateasca, o circa sanitara cu o casa de nastere si 5 cadre sanitare.

Electrificarea comunei s-a realizat, in cea mai mare parte, incepand din anii 1972, contand, in 1990, pe 339 abonati in satul de centru, 135 in Gornenti si 102 in Malarisca. De precizat si faptul ca Podenii, cu statut de comuna administrativa, figureaza din 1864, formata, la inceput, numai din satul omonim (1864-1930,1932-1938, 1942-1950) si din satele Podeni, Gornenti si Malarisca (1931-1932, 1938-1942, 1951-1968, luna mai). In prezent, tendinta populatiei e de scadere sistematica, dupa cum rezulta din efectivele de 1894 locuitori in 1977, 1408 in 1992 si 1173 in 2002, cauzele principale fiind migratia spre oras a tineretului si precumpanirea deceselor fata de indicatorii anuali ai natalitatii.

Tinem sa mentionam, inaintea parcurgerii ultimei parti a acestei prezentari, un fapt deosebit de interesant si edificator cu privire la istoricul si al comunei Podeni, anume ca aici s-a pastrat, timp de sute de ani, un hrisov redactat la data de 20 septembrie 1459 in Cancelaria Domneasca a lui Vlad Tepes din Bucuresti. E vorba de un act de improprietarire a unui localnic podenar pe nume Andrei, impreuna cu copiii sai, act care constituie prima atestare documentara a Bucurestiului ca cetate, pe aceasta baza organizandu-se, in 1959, aniversarea a 500 de ani de la nasterea capitalei Romaniei.

Vom reproduce un prim aliniat din acel document descoperit, prin anii 1903-1904, de invatatorul Bunceanu Alexandru (originar din localitatea Nadanova, Mehedinti, dar care a functionat o vreme la scoala din Podeni) in casa gazdei sale din Podeni, proprietar al unei stravechi mosteniri, de care se lega si actul cu pricina, locul respectiv numindu-se acum Ponoarat (fostul Ponor, din hrisov): "Din mila lui dumnezeu, io, Vlad Voievod si domn si fiul marelui Vlad Voievod, stapanind si domnind peste toata tara Ugrovlahiei, Amlasului si Fagarasului herteg. A binevoit domnia mea cu a sa bunavointa, cu inima curata si luminata si am daruit acest atotcinstit si cu frumoasa fata si deasupra tuturor cinstitelor daruri, hrisovul de fata al domniei mele, lui Andrei si cu fiii sai ca sa le fie Poiana lui Stevu. Si lui Iova si lui Drag si....au sa le fie la Ponor a treia parte, care a fost a lui Sipin si a treia parte din Ponor si ocina lui Petre din Ponor, a treia parte, pentru ca au cumparat de la Petre pe 12 florini. Si domniei mele au dat un cal....." (originalul slav al actului, cu pecetea domneasca, s-a expus multa vreme la intrarea in Muzeul Orasului Bucuresti, in prezent fiind pastrat in Arhivele Academiei Romaniei).

Despre peripetiile acelui hrisov mi-a vorbit, prin anii 1960, chiar invatatorul Bunceanu Alexandru (pe atunci pensionar batran, in satul de origine), adaugand si o legenda istorica, potrivit careia, Vlad Tepes l-ar fi rasplatit pe acel Andrei din Ponor pentru faptul ca acesta i-a oferit prompt propriul cal atunci cand, in timpul unei incursiuni a lui Voda in zona de granita, calul lui a fost sagetat si ucis de granicerii unguri. Oricum, dupa identificarea hrisovului respectiv, podenarii batrani se mandreau cu faptul ca stramosii lor au eliberat "certificatul de nastere" al capitalei Romaniei, Bucuresti.




Drumurile stravechi si cele de azi, spre si dinspre satele podenarilor



Pentru locuitorii comunei Podeni cat si pentru strainii care vor sa calatoreasca spre Podeni, exista drumuri de legatura, am putea spune, catre si dinspre toate punctele cardinale.

Astfel, legatura cu Drobeta Turnu Severin se poate face pe Valea Bahnei (prin satele Bahna, Ilovita) pana la soseaua nationala Timisoara-Bucuresti, apoi de-a lungul Dunarii, prin Gura Vaii, traseu de circa 40 de kilometri; sau prin satele Ciresu, Bunaica (comuna Ciresu), peste culmea impadurita a Matoratului, prin satele Jidostita , Breznita si Magheru (comuna Breznita), traseu de 36 kilometri, ambele asfaltate doar partial dar trecand prin plaiuri la fel de pitoresti in toate anotimpurile.

Spre Baile Herculane, daca se evita ruta ocolitoare la soseaua nationala, e obligatorie traversarea Muntilor Mehedinti, care se poate realiza din satul Podeni fie pe traseul Curmatura, Nicolovat, Pietrele Vanate, Marginea , Fantana Paharnicului, Seaua Padinii, Valea Cernii (coborarea in preajma Hotelului Roman), sau prin Dealu, Bolovanu, Elca, Gradesnita, Babele, Ciucioare, Sulita, Lunca Stiubeiului, Fantana Jelarau, Crucea Alba, Coveele (cu sosirea la Hotelul Cerna). Intre Sulita (loc situat chiar pe culmea muntelui, pe unde trecea vechea granita cu Imperiul Austro-Ungar) si Fantana Jelarau, se poate utiliza si o varianta usor ocolitoare, spre sud, prin Poiana cu cabana Jelarau. Daca de-a lungul crestei muntelui se poate circula si cu mijloacele auto pe un drum forestier, coborarile spre Baile Herculane se fac doar pe poteci de picioare, cu exceptia unei traversari din extrema sudica a hotarului comunei, tot pe un drum forestier, care se desprinde din Valea Bahnei pe ogasul Topolovei pana la culmea numita Poiana Boului, de unde coboara , pe un defileu destul de abrupt, pana in localitateaToplet, langa o veche si cunoscuta pastravarie.

Gornentenii utilizeaza un traseu propriu, traversand muntele pe o poteca la fel de straveche, prin locurile numite Rotata, Balta Cerbului, coborand in Valea Cernii, la punctul numit "7 Izvoare". Ei pot utiliza o varianta si mai nordica, comuna cu a satenilor din Costesti, Prejnea, coborand pe la Moara Dracilor (e acolo chiar o moara arhaica, la baza unei minicascade), Gaura Fetii (toponim stravechi, popular, referindu-se la o mica pestera din preajma Morii Dracilor), pana in poiana de la "Kilometrul 14", de pe Valea Cernii.

Pe aceste poteci montane, adesea sapate in stancile calcaroase, furisandu-se pe sub cetina brazilor sau prin codri de fagi seculari, cu locuri de popas in preajma unor fantani cu apa rece ca gheata, au circulat, chiar si inaintea Primului Razboi Mondial, ciobanii cu turmele lor, haiduci prigoniti de potere dar mai ales munteni din satele invecinate care faceau comert clandestin cu fratii lor din Banat. Cu circa 200 de metri mai sus de Fantana Jelarau, la marginea potecii ce urca pe asa-zisul "Zgau" (defileu printre versantii muntilor), pe un bolovan masiv de calcar, se distinge inca destul de clar o inscriptionare a unui nume si a unei date din iunie 1866, considerata de batranii de alta data ca apartinand lui Voda Cuza, care ar fi trecut pe atunci muntii catre sau dinspre Baile Herculane.

Legatura cu Balta si satele acestei comune se face atat din Podeni, prin Malarisca, Curecea, Ponoral, cat si din Gornenti, prin Costesti si Prejnea, fiecare varianta nedepasind 7-8 kilometri fata de centrul Podenilor. Deosebit de interesante si semnificative sunt toponimele din aceasta zona de munte, in majoritate de origine slavona, onomastica, de asemenea particularitatile limbajului (lexic, pronuntii), acestea putnd constitui obiectul unui studiu special.




Viata culturala, cu institutiile si traditiile stravechi ( scoala si biserica, sarbatorile religioase si rituale, nuntile si nedeile etc.)



In ce priveste domeniul culturii, chiar daca, in ultima jumatate de veac, felurite "epoci" sau "campanii" au marcat evident viata oamenilor, increderea lor in institutiile de baza, pretuirea traditiilor si datinilor stramosesti n-au fost afectate in prea mare masura, simtomatica fiind mai degraba depopularea satelor (la care ne-am mai referit), subrezirea gospodariei taranesti traditionale, lipsita, in tot mai mare masura, de bratele de munca necesare cat si de un ajutor consistent din partea autoritatilor statului. Se poate spune ca scoala si biserica se bucura de un respect inca satisfacator din partea satenilor, prima ca o sansa spre o viata mai sigura si elevata a viitorilor cetateni, biserica fiindca oamenii nu si-au pierdut inca sperantele, credinta, respectul privitoare la moralitatea crestina (din pacate, cu tot mai multe exceptii).

Stimulate de modelele unor fii ai satului, din generatii mai vechi, care s-au realizat si afirmat pe plan social, cultural, si cadrele didactice de azi trudesc cu folos nu numai pentru instruirea si educarea copiilor ci si pentru a-i antrena pe acestia in organizarea unor programe artistice traditionale, agreate de satenii de toate varstele.

De fapt, continuitatea si atractivitatea acestor activitati cultural-artistice au fost posibile prin initiativele si pasiunea, in primul rand, ale intelectualilor localnici, podenari la obarsie, aspect valabil si in ce priveste cele trei biserici (Podeni, Gornenti, Malarisca) la care au slujit si slujesc preoti localnici de o exceptionala probitate profesionala. Asa se explica pastrarea traditiilor stravechi legate de sarbatorile religioase, de marile evenimente ale vietii (nasterea, nunta, moartea), de viata si munca cotidiana, petrecerea deopotriva a evenimentelor fericite sau mai putin fericite ale colectivitatii. Argumente edificatoare in acest sens pot fi deopotriva afluienta considerabila a credinciosilor la biserica in zilele de sarbatoare, a copiilor la scoala, bucuria molipsitoare a colindatorilor sau sorcovarilor din zilele Craciunului si Anului Nou, placerea cantecului si a jocului popular, agreate de toate varstele, cu prilejul nuntilor, nedeilor, botezelor, praznicilor toamnei etc.

In satele de munte inca se mai respecta datina nuntilor de trei zile, incepand de sambata seara (cu invitarea separata a nuntasilor mirelui si miresei la o cina mai sumara a "alergatorilor", vecini sau rude apropiate, care se ocupa in mod deosebit de pregatirile nuntii), continuand duminica ("adapatul" miresii, constituirea alaiului mirelui care se deplaseaza la casa miresii unde portile se deschid numai dupa rostirea "colacaseniilor", un fel de oratii de nunta ; apoi deplasarea impreuna si cu nuntasii miresii la biserica, unde se oficiaza cununia religioasa, in fine, masa mare la casa mirelui, cu muzica si daruri, petrecerea putand dura pana dupa miezul noptii) si incheindu-se luni, cu un pranz al tuturor rudelor mai apropiate, la casa miresii, muzica nelipsind nici de aceasta data.

In ce priveste nedeile, chiar daca acea parada a costumelor populare splendide, de acum 50-60 de ani, nu prea mai e la moda, ele constituie un prilej de mare bucurie pentru toate varstele, datarea fiind legata de hramul bisericii din satul respectiv: 20 iulie (Sfantul Ilie) pentru biserica din Podeni, prima zi dupa Sampetru (30 iunie) pentru biserica din Gornenti si 8 septembrie (Sfanta Maria Mica) pentru biserica din Malarisca. In zilele de nedee, fiecare gospodar isi intampina rude sau prieteni apropiati pe care ii invita la masa, pregatirea unor bucate alese cat si curatenia locuintelor asigurandu-se cu mai multe zile inainte. Grupuri de lautari sau alti instrumentisti si cantareti asigura ambianta muzicala pentru ca petrecerea sa fie deplina. Dupa pranz, sau mai spre seara, se incinge hora satului unde voia buna, chiuiturile nu contenesc pana tarziu in noapte, tinerii, dupa moda mai noua, preferand, de la o vreme, sa se retraga in discoteci (oarecum dezagreabile pentru taranii mai varstnici care le considera o denaturare a traditiei folclorice).




Traditii si datini mioritice. Masuratul oilor



Stravechi si deopotriva pitoresc ramane ritualul numit "masuratul oilor", primavara, de regula dupa Sfantul Gheorghe (23 aprilie), cand gospodarii isi retrag cioporasele proprii de la conacele unde au iernat, procedand la intocmirea stanelor, pentru care , din timp, se inteleg si isi construiesc, sus la munte, mai intai strungile si colibele viitorilor baci si ciobani. Obiceiul e specific muntenilor, pentru care oieritul a fost o preocupare esentiala dintotdeauna, un mijloc de existenta deopotriva aspru si pitoresc. Fascinant si deopotriva emotionant e spectacolul zilelor masuratului oilor cand, dinspre conace, "de la camp" (cum zic podenarii), zeci de ciopoare, mai mari sau mai mici, urca spre munte, indemnate de gospodarii grijulii, primeniti si incarcati cu galeti, gateluri alese (inclusiv oua rosii, cozonaci si prajituri, tuica de pruna si vin).

Oile zbiara aproape neintrerupt dupa mieii opriti de la supt inca din ziua anterioara, pentru ca pulpele oilor sa fie cat mai pline deoarece sus, la strunga din munte, dupa ce fiecare proprietar isi mulge oile lui, se va proceda la masurarea laptelui obtinut de fiecare si, in functie de cantitatea acestuia, se va face clasamentul "bacilor" (baciul mare, al doilea etc) ;



Masurarea laptelui se va face pentru toti spregasii cu aceeasi unitate de masura (o galeata stas sau cantare pe ocale si litre etc) de catre un fel de comisie improvizata ad-hoc, in vazul tuturor, si, in functie de numarul de galeti stabilit la pozitia fiecarui gospodar, se vor prelua, pe rand, pe tot timpul verii, cantitatile de lapte cuvenite pana la inceputul toamnei, cand spregasii se vor reintalni cu totii la "alesul oilor". Se va constata atunci, in functie de cantitatea de lapte obtinuta pe cap de oaie sau capra, care gospodar si-a iernat si intretinut mai bine vitele, pana la constituirea stanelor .

Impreunarea oilor, intr-o singura turma, presupune si o serie de aranjamente privind angajarea ciobanilor de permanenta sau cu schimbul, plata acestora, ordinea bacilor in preluarea laptelui din care se va face branza pentru nevoile casei sau pentru vanzare, asigurarea cu caini care sa insoteasca permanent turma. .In fine, pe poiana din preajma strungii si stanii, gospodinele intind fete de mese inflorate pe care aseaza bucatele gatite acasa, care mai de care mai ademenitoare, baciul mare (sau un cioban mai prestant) rosteste o rugaciune pentru norocul, sanatatea stanii si a bacilor, ureaza fericire tuturor si "sloboade" masa. E de datoria baciului mare, asezat, dupa datina, in capul sirului de mese, sa treaca pe la fiecare gospodar si sa noroceasca cu acestia, de regula fiind nelipsiti si niscaiva muzicanti care sa implineasca petrecerea. Primii care se vor scula de la masa vor fi ciobanii, ca sa plece cu stana la pasunat, nu inainte de a le pune fiecare gospodar bucate de la masa in niste sacuie sau traistute anume pregatite. Masa copioasa, la iarba verde, nu poate dura prea mult fiindca oamenii trebuie sa coboare in sat pe lumina iar primul baci trebuie sa pregateasca cele necesare pentru prima mulsoare pe care o ia de la oi ,seara, si pentru hrana ciobanilor.

« Mersul" (soarta) stanii si productia de lapte vor depinde de acum de priceperea ciobanilor, sanatatea si hrana, ingrijirea oilor, calitatea pasunilor, paza de lupi, care adesea pot sa atace turmele nu numai noaptea ci si in plina zi. Daca stanii ii merge bine, toamna, la "alesul oilor" , toata lumea va fi multumita. Daca, insa, iese branza putina (de regula fiecarui spregas ii vine randul sa ia de 5-6 ori laptele pe toata periada) sau se constata lipsa unor mioare, din neglijenta ciobanilor, atunci vor putea sa apara nemultumiri si chiar conflicte dezagreabile, ceea ce nu e de dorit pentru nimeni.




Repere, obiective si perspective turistice



Pentru calatorii sau turistii dornici sa cunoasca mai bine si aceste sate si locuri de munte, surprize agreabile si numeroase li se pot oferi, in primul rand, prin potentialul turistic al zonei, incepand chiar cu peisajul mirific, de o mare diversitate si frumusete, indiferent de anotimpul preferat. Dupa cum se stie, Muntii Mehedintilor se incadreaza, aproape in totalitate, in marea Rezervatie Naturala Domogled- Portile de Fier, dispunand de o flora si o fauna de o mare varietate, cu anumite specii unice pe plan national si chiar european. Din pacate, acestea sunt in mai mica masura cercetate si puse in valoare in ultimii ani, aspect valabil si pentru fenomenele carstice, multimea pesterilor de pe ambi versanti, cu tainitele lor subterane, despre care, prin anii 1956-1957, reputatul speolog Valeriu Puscariu (membru al Academiei si presedinte, pe atunci, al Comisiei pentru Protectia Monumentelor Naturii) imi vorbea cu uimire si incantare.



Urmand un drum forestier, de-a lungul coamei muntelui, fie si numai pe o portiune limitata, dintre Poiana Boului si Rotata sau Balta Cerbului, dar mai ales pasind pe poteca granicereasca straveche ce atinge toate piscurile, calatorului i se va oferi privelistea panoramica a unei naturi fascinante atat prin larga deschidere spre toate punctele cardinale cat si prin conformatia reliefului si coloristica peisajului, in care se incadreaza, deopotriva, semetia Parangului, inzapezit adesea pana primavara tarziu, curbura larga a Dunarii, in amonte si aval de Drobeta Turnu Severin, intregul hotar al satelor Podenilor dar si varfurile impadurite ale Muntilor Cernii, derulandu-se haotic, spre sud, sub un voal usor de ceata , pana in preajma Orsovei si a Cazanelor, iar spre nord, pana dincolo de izvoarele Cernii si Piatra Closanilor.



Stravechea asezare a Macanilor, de sub Piatra Camenii, pestera din acelasi colos de calcar ca si cea de la Ciucioare (despre care se tot spunea ca ascund comori protejate de fiinte monstruoase), sau de la Curecea, la hotarul cu Balta ( prin care, in anii tineretii, eu scurtam drumul dintre luncile Curecii si Ponoralului, evitand astfel si traversarea anevoioasa a cornetului inalt de deasupra), de la Cusacu (la hotarul cu satul Jupanesti, in imediata apropiere a complexului de pesteri de la Epuran si Topolnita etc.), toate acestea pot fi tot atatea tinte pentru un indragostit de miracolele si splendorile naturii.



Arhitectura caselor, a conacelor din zona, ritualul milenar al transhumantei (cu masuratul si alesul oilor, viata solitara si cu o evidenta doza de arhaicitate a ciobanilor, sihastriti in munti de primavara pana toamna, bacitul la stana), clacile femeilor in noptile tarzii si lungi de toamna, sansa unor trasee excelente pentru schiorii coboratori sau marsaluitori pasionati de sporturile hibernale sunt de asemenea motivatii plauzibile pentru eventuale cercetari, studii dar si expeditii turistice memorabile, mai ales daca avem in vederea si firea sensibila, vrednicia, omenia si ospitalitatea traditionala a oamenilor de la munte.




Virtuti artistice ale podenarilor, valente folclorice. Reputatul si regretatul artist Constantin Gherghina, fiu al Podenilor



Pe asemenea plaiuri mioritice si cu asemenea oameni a fost firesc sa se nasca si doinele, baladele, legendele si povestile care au incantat adesea nu numai pe localnici ci si pe cercetatorii folclorului local, specialisti sau simpli voiajori de aiurea, uimiti de harul artistic atat al creatorilor cat si al interpretilor cantecului sau jocului popular. Petrecerile de la nunti, boteze, nedei, felurite alte sarbatori, programele artistice pregatite de cadrele didactice cu elevii sau tinerii din sate au fost, de regula, prilejurile cele mai potrivite pentru dezvaluirea farmecului folclorului muzical-coregrafic, etalarea frumusetii costumelor populare, cu numeroase trasaturi specifice acestei zone de munte, invecinate cu Banatul.

De exemplu, cu mai multe decenii in urma, in anii copilariei mele, in fiecare din cele trei zile ale sarbatorii Pastelui, in satul de centru, Podeni, in spatiul larg din fata primariei, incepand de la amiaza, se incingea hora pana tarziu in noapte, culminatia petrecerii fiind insa abia in ultima zi, cand fetele si nevestele imbracau cele mai frumoase si originale costume populare, spre admiratia mai ales a varstnicilor, asezati pe bancile din preajma horei. Podenarii si gornentenii au avut totdeauna famfare locale care, la sarbatori, isi incepeau programul cu doine, cantece de petrecere (pana cand se adunau mai multi oameni), dupa care flacaii (si nu numai ei) comandau si plateau horele preferate (hora batuta, boiereasca, ardeleanca, sarba etc), uneori starnindu-se si conflicte spontane pentru prioritatea "jocului inainte" (fiindca un singur jucator trebuia sa conduca hora) sau din pricina celor ce cautau sa "rupa hora", sabotandu-l pe conducatorul horei.

De remarcat faptul ca din comuna Podeni (respectiv satul Gornenti) a descins, in sferele inalte ale artei muzicale, regretatul Constantin Gherghina, celebru trompetist, care a dus faima cantecului popular romanesc nu numai in Europa ci chiar dincolo de Oceanul Atlantic, cand a facut parte din nu mai putin celebra orchestra condusa de naistul Gheorghe Zamfir. Mi-a fost nu numai consatean ci si elev la scoala din Podeni, i-am urmarit apoi, peste ani, ascensiunea artistica spectaculoasa si consider ca, alaturi de Angelica Stoican, o alta remarcabila artista (care a functionat un timp ca educatoare si in satul Gornenti), profesorul si artistul Constantin Gherghina a izbutit sa dezvaluie nu numai farmecul ci si specificul, originalitatea cantecului, a jocului popular din zona de munte a Mehedintiului.

De fapt, in aceste locuri pot fi inca intalniti oameni simpli, ciobani doinitori din fluier, femei sau barbati care canta "in postata" (la sapatul porumbului, la secerat), la claci ori pe scenele caminelor culturale, alteori jelindu-si mortii prin cimitire, in toate aceste ipostaze fiind vorba deopotriva de mostenirea unor traditii stravechi dar si de harul artistic inascut care l-a entuziasmat candva si pe poetul Vasile Alecsandri, determinandu-l sa exclame ca "Romanul s-a nascut poet !".



Voi exemplifica, fie si numai cu cateva versuri, diversitatea tematica si frumusetea cantecelor populare culese de la oameni simpli din Podeni ( unele chiar de la mama mea, Vladica Stana), continutul acestora fiind strans legat de viata si trairile interioare ale unor fiinte de mare sensibilitate si noblete sufleteasca, inzestrate si cu harul artistic care nu s-a bazat , de regula, pe un bagaj cultural cultivat in scoli sau prin contactul cu niscaiva personalitati erudite..

« Foaie verde trei alune,/ S-a dus soarele sa jure / Ca nu-i dragoste pe lume./ Insa luna ce zicea ?/ -Stai tu, soare, nu jura/ Ca nu sti ce-i dragostea. / Tu rasai de dimineata/ Si apui seara pe ceata,/ Eu rasar la miez de noapte/ Si stiu dragostea ce poate...". Sau : "-Padurice, padurea, / Lasa-ma la umbra ta / Pe mine si pe neica. /-Nu te las la umbra mea / C-ai pe mandra tinerea / Si faci pacate cu ea./ -Padure, soro padure, / Sa nu ma mai spui la lume / C-am varat o vara-n tine / Cu-al meu neica langa mine....". "Foaie verde maracine, / Ce-o avea lumea cu mine ?/ Eu nu-i fac nici rau, nici bine./ Mancarea nu ei mi-o dau, / Beutura nu le-o beau, / Numai pe neica il iau. / Eu de neica nu ma las / De mi-ar da drumul de-acas. / De mi-ar da drumul in lume, / Pe neica il iau cu mine...." . "Frunza verde foi de nuc, / Mai am o zi si ma duc. / Eu ma duc, codrul ramane, / Plange frunza dupa mine. / Plange frunza si iarba, / Si sarmana mama mea...". "Imparate, imparate, / Lasa-te de-a te mai bate / Ca-ti pierzi catanele toate. / Isi plang maicili feciorii, / Nevestele sotiorii, / Surorile fratiorii..."... "Auzi, mama, cainii bat, / Petitorii intra-n sat. / Fa, mama, placinte moi / Ca sa vina si la noi. / Da-le, mama, beutura / Ca sa nu ma caute-n gura, / Ca un an daca mai trece, / Sunt de patruzeci si zece...". Mandruta care-i mandruta, / Vine la barbat desculta, / Dar care e blestemata, / Nu vine nici incaltata...". Bradule, bradule, / Cin’ ti-o porancit / De ai doborat / De la locul tau / Aici la al rau ? / Ion m-o porancit / De am doborat / Ca sa sa umbreasca, / Sa nu putrazasca...".




In ciuda unui prezent cu inerente dificultati, podenarii privesc totusi cu optimism spre viitor



Podenarii au avut dintotdeauna reputatia unor oameni vrednici, prietenosi si ospitalieri, legati afectiv de locurile de bastina si de stravechile traditii pe care le-au pastrat cu sfintenie, in ciuda multor momente de rastriste cu care s-au confruntat de-a lungul timpului. O anumita doza de optimism, de incredere in sansa prosperitatii i-a insufletit insa de fiecare data cand s-a pus problema intreprinderii unor actiuni obstesti benefice, asa cum au fost, in ultimele 5-6 decenii, construirea unor noi localuri pentru scoala din satul de centru, pentru caminele culturale din fiecare sat, electrificarea, drumul de acces pe Valea Bahnei, alimentarea cu apa a satului Podeni, construirea unui releu pentru retransmisia programelor televiziunii nationale, la toate acestea un rol esential avandu-l si autoritatile locale, factorii de raspundere de la conducerea fostului raion Turnu Severin sau a actualului judet Mehedinti.

Podenarii isi fac insa planuri si pentru viitor. Astfel, anumiti sateni, cu case spatioase, confortabile si gospodarii bine chibzuite, se gandesc ca ar putea deveni gazde amabile pentru potentiali turisti, dornici sa cunoasca si aceste meleaguri, de unde si-ar putea continua apoi calatoriile catre Baile Herculane, Valea Cernii, lantul Muntilor Mehedinti sau catre pestera Topolnita (una dintre cele mai lungi si spectaculoase din tara), manastirile Vodita, Schitul Topolnitei sau Tismana. Pentru aceasta s-ar impune insa continuarea modernizarii drumului de acces pe Valea Bahnei (cu portiunea dintre Ciresu si Podeni, investitie abandonata dupa 1990), refacerea drumurilor forestiere din zona de munte, a cabanelor Jelarau si Seaua Padinii, deopotriva utile si pentru eventualii turisti care ar parcurge splendidele trasee ce leaga Baile Herculane de Podeni (autentica poarta naturala spre meleagurile mehedintene si oltenesti).

Pe de alta parte, tot in zona de munte din hotarul Podenilor, s-ar putea amenaja partii excelente pentru schiori, locuri de popas pentru turisti, spatii pretabile pentru vanatorii pasionati, existand si un mai vechi proiect de construire a unui teleferic din Baile Herculane pana in preajma Muntelui Domogled, din imediata apropiere a acestei vestite statiuni balneare.

Pe perioada vacantelor, in cele doua localuri (destul de spatioase) ale scolii de centru, ar putea functiona o tabara scolara pentru elevii din judet sau din tara, existand, in acest sens, si precedentul functionarii, cu mai multi ani in urma, a unei baze de cazare pentru elevii excursionisti din alte zone ale judetului sau ale tarii, scoala dispunand si de internat cu cantina, alimentarea cu apa, o baza sportiva etc. In fine, pentru satele Gornenti si Malarisca ramane de rezolvat problema alimentarii cu apa potabila, in timp ce pentru podenarii de la centrul de comuna, un obiectiv major il constituie terminarea noului local al bisericii, resursele banesti, pe plan local, fiind inca mult prea modeste.













Mentiune: Schita monografica a comunei Podeni a fost realizata de profesorul Vladica Florian (fiu al acestor locuri) si profesoara Vladica Ana, in prezent pensionari, domiciliati in Drobeta Turnu Severin



ana.vladica@xnet.ro


http://www.danubiu.com/podeni/index-top_podeni.html